Greierele şi furnica

Dintre fabulele care
Au avut succes odată,
Este una ce îmi pare,
Astăzi, foarte demodată,

Chiar mai mult, inoportună
Pentru-această rânduială,
Cu-o morală care-i sună
Nici ca nuca-n tencuială ;

“Greierele şi furnica”…
Lăutar, ea gospodină !…
Fac pariu că şi bunica
De-ar citi-o se închină

Fiind vremile schimbate,
Crize lungi şi barosane,
Plus că nu sunt menţionate,
Celulare, blugi, Merţane,

Iar apoi, e-o “Uniune”,
Ce, pentru armonizare,
Fabulei i s-ar impune
O reactualizare

După legi europene,
Şi cerinţelor de piaţă,
Puse vechile catrene
La situaţia de faţă,

Fără vreo discriminare,
Sau rasism, iar în finală
Greierele fi’nd cel care
Va veni cu o morală

(Orişicum, de vreţi-nu-vreţi,
Doar privind la noua eră,
Cam toţi vechii cântăreţi
Au făcut azi carieră !)…

Greierele, deci, artist,
Cu conservator, se ştie,
Domiciliu, navetist,
Neplătind la stat simbrie,

După şpriţuri şi manele,
Cam pe la sfârşit de vară,
Rămânând fără lovele
Şi sacâz pentru vioară

S-a gândit că n-are rost,
La furnica cea ingrată,
Să mai meargă ca un prost
A mai lua sictir o dată

Şi s-a dus la bancă, drept,
Cu elan şi bucurie,
Precum omul înţelept
Să se bage-n datorie ;

Credit, neavând vreodată,
I-a fost…dulce, sugerat ,
De o viespie-nţepată
Să se ducă la furat….

Trecu strada vizavi,
La o bancă şi mai mare
Unde ăia,-n plină zi,
I-au rupt câteva picioare ;

Dar povestea lui, şocantă,
Fiind vorba de lovele,
Acu-i mai interesantă,
Ca şi în telenovele :

Dup-atâtea ghinioane,
Prin ce şmen, nu am habar,
A vândut, pe milioane,
Scripca lui ca…Stradivar !

Virtuos, plin de talente,
Şi bengos la caracter,
Se trezi, eminamente,
Peste noapte că-i bancher,

De-a-nceput chiar a se teme
Nu de foame, nici de sete,
Regulat de noi probleme :
Banii trebuiau să fete,

Şi cum fraieri n-a găsit
Să producă fecundare,
Nu ştiu cum, şi-a amintit
De furnica muncitoare (!?)

Care, fiind gospodină
Şi naivă, dedicată,
Era, fără altă vină,
Prada cea mai indicată

Să-i ofere-un împrumut
Cu-o dobândă ideală,
Doi la sută, doar atât,
(Asta numai de momeală)

Pentru ţoale, termopane,
Chiar şi două limuzine,
Ori să-şi bage silicoane
Să le-oftice pe vecine ;

Aşa că, într-o clipită
Şi cât doar ai zice peşte,
Furnicuţa ispitită
A făcut ce-i omeneşte,

Coborând pe înserat
Dintr-un Mercedes balşoi
Şi cu-n pept de-a virusat
Cam un sfert de muşuroi,

Până-n zori, când ( băi bădie,
Cum se dă şi azi din fleancă !)
Devenise pandemie….
Toate-au dat buluc la bancă,

Unde, binefăcător,
Cu-n procent de-ţi dai karate,
Le-a dat greierele, lor,
Cât puteau căra în spate,

De-a ajuns un muşuroi,
Furnicuţe muncitoare,
Generaţii apoi
Să plătescă fi’nd datoare,

Întreit, chiar mă gândesc,
Pentru zeci, sute de ani,
Fi’n’că timp ăi de trudesc
N-au, oricum, să facă bani…

Iar acuma, spre finală,
Greierele, cum spusei,
Va veni cu o morală
Ce-o găsiţi şi singurei

Numai de veţi lua aminte
La o mică eroare :
O furnică…n-are minte
Să ajungă debitoare !

Valeriu Cercel

Dentară (epigramă)

Nu ştiu cum sunt azi românii
Ce se vaită de dantură,
Că de îi asculţi pe unii
Parcă-s cei mai buni de gură !

Valeriu Cercel

Toamna

De-o dimineaţă, parcă două,
Ceva îmi este de mirare,
Se-aude frunza cum tresare
Când se alintă-n zori la soare
Mărgăritarele de rouă (!)

Şi-un greieraş, ca după nuntă,
Pierdut aiurea pe islaz,
De supărare şi necaz
Ne-având o clipă de răgaz
Din scripca lui abia mai cântă,

Iară în plopii de la gară
Sub mieluşeii albi de nori,
Un cârd, agale, de cocori
Se-ngână cu privighetori
Făcându-i parcă de ocară ;

Însă aud osii de care
Şi zarvă mare peste vii…
Din mâini ţesute-n flori de ii
Coboară iz de razachii
Spre ale teascului izvoare !

Dar ce să mai întreb prorocii (!)
Căci mi-au ajuns ochii s-o vadă
Pe Mărioara prin ogradă,
Înnumărând, pusă pe sfadă,
Că tot nu îi ieşeau…bobocii !

Valeriu Cercel

Pescarul

Este persoana-aceea care,
Din Valea Seacă-n Machu Picchu,
De-ar fi să-i zici c-a prins un viciu,
Ţi-ar arăta…”atât de mare !!!”

E individul ce, efort
Pe lac depune şi de plouă,
Iar dac-a prins o fâţă, două,
Numeşte-această treabă, sport,

E singurul din cei în viaţă
Care, modest, precum se ştie (!)
Cu-n peşte, în fotografie,
Nu-l vezi pe el să stea în faţă,

E-un poliţai care, pe targă,
De sete, foame, leşinat,
Nu pleacă pân’ ce n-a luat
Un infractor, măcar, pe vargă,

Şi tot el e nevinovat (!)….
Pentru a nu ştiu câta oară
Se laudă c-a tras pe sfoară
Pe-atâţia şi….nu-i condamnat,

E comunistu’ ăl mai mare,
Ce, fără pâine, mămăligă,
Doar cu carnetu-n mănă strigă
Atunci când dă la roşioare,

E insul ce, bun de guriţă
Cu polonicul învăţat,
E mulţumit când a luat
Măcar o ştiucă-n linguriţă,

E un flăcău ce, la parâmă
Trăgând o noapte-n disperare ,
Posedă muşchi ca să declare
C-ar mai avea un pic de râmă,

E juna care-a prins un domn
În plasa ei, şi de un an
Caras visează, sau biban,
Mergând de mână cu un somn,

E pensionarul ce, dieta
Pe la scrumbii şi-o tot răsfaţă
Fără de băţ, nici plumbi, nici aţă,
Uşor, de sus….cu mulineta….

Sunt vicioşii-aceia care
S-or duce unul câte unul….
Başca femei, rachiu, tutunul….
Noroc că au….multă răbdare.

Valeriu Cercel

Cine fură azi un ou… (epigrama)

Cine fură azi un ou,
Face asta doar de show,
Căci guvernul, în esenţă,
Nu acceptă concurenţă.

Valeriu Cercel

Elevatorul

Este cutiuţa mică,
Ce-apăsând pe un buton,
Ne coboară, ne ridică
Între cer şi babilon,

Posedând, amestecate
Vertical în drumul ei,
Iz de crătiţi afumate
Şi parfumuri de doi lei,

Este zona de intrigă,
Doar trecându-i printre uşi,
Cănd mizeria obligă
Să se umble cu mănuşi,

Este cerul unde Luna,
Soarele, n-au luminat,
Dar sunt înjurate, numa’,
Când e becu-“mprumutat”,

E momentu,-ntre etaje,
Când duşmanii fac popas,
Şi sunt, fără de tapaje,
Obligaţi să-şi sufle-n nas,

Iar cucoanele făloase,
Cum a zis şi-Aristotel (!)
Vor s-ajungă mai frumoase
Regulându-se niţel…..

Este un măgar ce cară,
Făr’ să uite în cruciş
La vreun domn sau pierde vară
Ce nu i-a lăsat bacşiş,

Cară-n deal, cară la vale
Bătrâneşte,-aşa la trap,
Scârţâind, lovit de şale
Dar nu ia măcar un hap….

Nici nu ştie ce-i hodina,
Zi si noapte-mpovărat,
Când nu s-a plătit lumina
Mai răsuflă uşurat,

Cărămizi, televizoare,
Câte-un frigider frumos,
Nu mai zic de pensionare
Ce se freacă-n sus şi-n jos,

Câte o sufragerie,
Veche, noua, cu gândaci,
Că-i divorţ, că-i cununie,
Liftul e băgat în draci,

Şi-i atâta nepăsare,
Nimenea, dacă se strică,
Grija liftului n-o are,
Ocupaţi de politică,

Să-l mai ungă, peticească,
Să-l mai gâdile uşor,
Mult mai simplu-i să găsească
Ţapu’ ăla din popor,

Că-n momentul când se strică
Se dezlănţuie infernul,
Sar cu toţii, urlă, ţipă :
Trebuie schimbat…guvernul !

Valeriu Cercel

Prietenul (definiţie-epigramă)

Este persoana-aceea care,
După tradiţi’ româneşti,
Când ai necazuri, supărare,
E prima ce…o bănuieşti.

Valeriu Cercel