Toamna

De-o dimineaţă, parcă două,
Ceva îmi este de mirare,
Se-aude frunza cum tresare
Când se alintă-n zori la soare
Mărgăritarele de rouă (!)

Şi-un greieraş, ca după nuntă,
Pierdut aiurea pe islaz,
De supărare şi necaz
Ne-având o clipă de răgaz
Din scripca lui abia mai cântă,

Iară în plopii de la gară
Sub mieluşeii albi de nori,
Un cârd, agale, de cocori
Se-ngână cu privighetori
Făcându-i parcă de ocară ;

Însă aud osii de care
Şi zarvă mare peste vii…
Din mâini ţesute-n flori de ii
Coboară iz de razachii
Spre ale teascului izvoare !

Dar ce să mai întreb prorocii (!)
Căci mi-au ajuns ochii s-o vadă
Pe Mărioara prin ogradă,
Înnumărând, pusă pe sfadă,
Că tot nu îi ieşeau…bobocii !

Valeriu Cercel