Cuţitul de argint şi….

Nu am uitat nicicând, era o sfoarǎ
Ce atârna-ntr-un cui, lângǎ sǎrar,
Pe un perete coşcovit de var
În casa bǎtrânescǎ de la ţarǎ;

Am regǎsit-o în acelaşi loc,
De ani uitatǎ, pǎrea plictisitǎ,
În cuiul strâmb cu floarea ruginitǎ
De un mǎnunchi uscat de busuioc;

În plita sobei, rece, prins-zǎcea
Vechiul ceaun ce-n vremuri n-avea pace,
Sǎreau copii ca sǎ îl dezbrace
De crusta care încǎ strǎlucea,

Iar într-un colţ, sub un ştergar, o ramǎ,
O pozǎ-ngǎlbenitǎ contura….
Au coborât de dor ce le era
Şi mama şi bunica şi-a ei mamǎ;

Parcǎ în sobǎ vǎd un pic de jar
Şi din ceaun un bulgǎre de aur,
Bunicu’ împǎrţind acel tezaur
Cu sfoara ce-atârna lângǎ sǎrar.

Valeriu Cercel